Hotărâri CEDO

Încălcarea articolului 2 din Convenţie sub aspect material – supraveghere defectuoasă imputabilă gardienilor şi neacordarea îngrijirilor medicale cu diligenţă sporită.

Încălcarea articolului 2 din Convenţie sub aspect procedural – anchetă inefectivă realizată de parchetul militar, finalizată cu neînceperea urmăririi penale faţă de cadrele militare din arestul I.P.J. Prahova; anchetă realizată de parchetul civil, finalizată cu condamnarea codeţinutului, recunoscut ca unic vinovat cu privire la decesul victimei.

La data de 25 ianuarie 2011, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat hotărârea sa în cauza Iorga şi alţii împotriva României. Hotărârea a rămas definitivă la data de 25 aprilie 2011.

Instanţa europeană a constatat încălcarea articolului 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la viaţă, atât sub aspect material, cât şi procedural.

În fapt, reclamanţii Iorga Bănică, Iorga Nicolae şi Elena Deloiu au invocat încălcarea articolului menţionat, arătând faptul că autorităţile naţionale nu au luat toate măsurile necesare pentru a proteja viaţa fiului şi, respectiv, a fratelui lor, Iorga Mihai, şi nici nu au efectuat o anchetă efectivă în legătură cu cauzele decesului acestuia.

În hotărârea sa, Curtea a reţinut că Iorga Mihai a fost introdus la data de 12 martie 2002 în arestul Inspectoratului Judeţean Prahova în vederea executării unei pedepse de închisoare contravenţională de 40 zile, aplicată de instanţa judecătorească prin înlocuirea amenzii în cuantum de 800.000 lei vechi (aproximativ 20 EUR la data faptelor), pe care acesta nu o plătise.

Înainte de a fi încarcerat, Iorga Mihai a fost supus unui control medical, în urma căruia s-a stabilit că acesta prezenta un traumatism cerebral vechi şi un hematom mediu la nivelul toracelui, aflându-se într-o stare accentuată de confuzie. Totodată, s-a reţinută că Iorga Mihai consuma în cantităţi mari şi în mod frecvent băuturi alcoolice, apreciindu-se însă că, în ciuda acestor aspecte, acesta este apt de a fi încarcerat.

La data de 13 martie 2002, la o zi după ce a început regimul de detenţie, Iorga Mihai a suferit o criză de sevraj alcoolic, medicul I.P.J. Prahova prescriindu-i un tratament anticonvulsiv. Medicamentele i-au fost administrate de către codeţinuţi şi gardieni.

Iorga Mihai a fost încarcerat iniţial în camera nr. 36, alături de alte 14 persoane arestate sau condamnate pentru săvârşirea unor infracţiuni grave, de violenţă (tâlhărie, omor sau viol). Acesta a fost lovit de şeful de cameră D.F., condamnat la pedeapsa închisorii de patru ani pentru şantaj, şi de ceilalţi codeţinuţi, fără ca gardienii, plasaţi în imediata apropiere a celulei să intervină în acest incident.

În urma leziunilor suferite, Iorga Mihai a fost prezentat în noaptea de 15/16 martie 2002 la Spitalul Judeţean Ploieşti, unde s-a constatat faptul că acesta prezenta numeroase echimoze la nivelul toracelui, al feselor şi al ochilor. Cu toate acestea şi în absenţa efectuării unei examinări neurologice sau a unei encefalograme, recomandate de medici, în cursul zilei de 16 martie 2002, Iorga Mihai a fost readus în arest, fiind încarcerat în camera nr. 3, unde şef de celulă era D.V., condamnat pentru omor la pedeapsa de nouă ani închisoare, fratele şefului de cameră din celula nr. 36.

În hotărârea Curţii s-a reţinut că alegerea acestei celule a fost destinată protejării lui Iorga Mihai, având în vedere numărul mare de deţinuţi încarceraţi în acea cameră de detenţie şi asigurarea rolului de planton în permanenţă.

Imediat după introducerea sa în camera nr. 3, Iorga Mihai a fost lovit de D.V. şi de către alţi deţinuţi, fără ca gardienii să intervină în acest incident, deşi camera acestora era plasată în imediata apropiere a celulei nr. 3.

În urma leziunilor suferite, Iorga Mihai a rămas imobilizat sub pat, aflându-se într-o stare de inconştienţă. În ziua următoare, acesta a avut nevoie de ajutorul altor doi codeţinuţi pentru a se prezenta la apel, fiind ulterior lovit din nou de D.V. şi introdus cu forţa sub pat. Totodată, din declaraţiile codeţinuţilor a rezultat că D.V. i-a administrat medicamentele lui Iorga Mihai pentru a-i calma crizele de sevraj, urmând instrucţiunile gardienilor în acest sens.

Pe parcursul întregii zile de 16 martie 2002, Iorga Mihai s-a aflat într-o stare de somnolenţă profundă, stând culcat, având probleme respiratorii şi prezentând culoare cianotică la nivelul feţei. Gardienii au deschis de mai multe ori uşa celulei, întrebându-l pe D.V. dacă Iorga Mihai se simţea bine. Acesta le-a răspuns că „l-a calmat”, aspect care a stârnit amuzamentul acestora, care nu au verificat afirmaţiile şefului de celulă.

În noaptea de 16/17 martie 2002, Iorga Mihai a rămas imobilizat în aceeaşi poziţie, fără ca nimeni să se îngrijoreze cu privire la situaţia sa şi fără a primi îngrijiri medicale.

Abia în dimineaţa zilei de 17 martie 2002 s-a procedat la transferarea acestuia la Spitalul de Urgenţă din Ploieşti, unde medicii au reţinut că Iorga Mihai prezenta multiple contuzii hemoragice şi fracturi la nivelul cutiei craniene, precum şi edem cerebral difuz. Având în vedere gravitatea leziunilor, acesta a fost transferat la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti, unde Iorga Mihai a decedat la data de 21 martie 2002.

Raportul de autopsie a concluzionat că decesul lui Iorga Mihai a intervenit ca urmare a loviturilor repetate aplicate victimei cu un corp dur, lovituri care puteau data din 16 martie 2002.

Parchetul Militar Ploieşti a început urmărirea penală din oficiu pentru a stabili cauzele decesului lui Iorga Mihai şi persoanele eventual responsabile.

Prin rezoluţia nr. 171/P/2002 din 27 iunie 2002, Parchetul Militar Ploieşti a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de mai mulţi angajaţi ai I.P.J. Prahova (gardieni şi mediul unităţii), cadre militare active la data evenimentelor, apreciind că neregulile evidenţiate în activitatea acestora (plasarea numitului Iorga Mihai într-o celulă în care se aflau persoane arestate preventiv sau condamnate, pasivitatea medicilor şi a gardienilor cu privire la starea de sănătate a acestuia), deşi puteau determina angajarea răspunderii disciplinare a acestora, nu întruneau elementele constitutive ale infracţiunii de neglijenţă în serviciu – medic şi agenţi, respectiv ale infracţiunii de călcare de consemn în cazul agenţilor.

Astfel, parchetul a reţinut că faptele au fost determinate de elemente obiective – suprapopularea carcerală la nivelul arestului I.P.J. Prahova (peste 200 persoane încarcerate în încăperi cu o capacitate maximă de 90 persoane) şi nerespectarea de către administraţia penitenciarului a dispoziţiilor ordinului nr. 0901 din 10 mai 1999 al Ministrului de Interne privind organizarea şi funcţionarea locurilor de reţinere şi arest, în sensul nesocotirii indicaţiei ca persoanele sancţionate contravenţional şi fie deţinute separat de cele arestate preventiv sau condamnate, precum şi a regulamentului de ordine interioară.

Totodată, s-a reţinut că la data introducerii în arest a victimei Iorga Mihai, în arest se mai aflau patru persoane sancţionate contravenţional, din care două erau femei, situaţie ce făcea imposibilă asigurarea unui spaţiu necesar acestora, având în vedere şi protocolul existent între Ministerul Justiţiei şi Ministerul de Interne cu privire la transferarea în penitenciar a persoanelor sancţionate contravenţional.

Parchetul a statuat că fenomenul de supraveghere este de natură a face dificilă supravegherea corespunzătoare a tuturor camerelor de arest, fapt ce s-a materializat în incidentul violent soldat cu decesul deţinutului Iorga Mihai.

Prin urmare, parchetul militar a apreciat că, sub aspectul infracţiunii de neglijenţă în serviciu, nu s-a probat o legătură cauzală directă între eventualele acţiuni/inacţiuni ale cadrelor implicate şi producerea cu intenţie a leziunilor suferite de victimă, care, au determinat decesul acesteia. În cauză, nu s-a reţinut nici culpa medicală, care să întrunească elementele constitutive ale infracţiunii de neglijenţă în serviciu.

Sub aspectul infracţiunii de călcare de consemn, parchetul a stabilit că elementele constitutive ale acesteia nu sunt întrunite pentru cadrele militare cu atribuţii de supraveghere, întrucât din fişa postului şi consemnul particular nu rezultă obligaţiile ce au fost omise în activitate.

Concluzia parchetului militar a constat în aceea că „decesul numitului Iorga Mihai s-a produs ca urmare a unei fapte săvârşite cu intenţie ce a fost, însă, favorizată de o serie de abateri disciplinare, ce nu au însă eficienţă cauzală directă sub forma vinovăţiei penale”.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova l-a trimis în judecată pe inculpatul D.V. pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav prin rechizitoriul nr. 359/P/2002 din 28 noiembrie 2002.

Prin sentinţa penală nr. 167/2002 a Tribunalului Hunedoara, astfel cum aceasta a fost modificată prin exercitarea căilor de atac, s-a dispus condamnarea inculpatului D.V. la pedeapsa închisorii de 16 ani pentru comiterea infracţiunii de omor deosebit de grav, reţinându-se că acţiunile acestuia au dus la decesul numitului Iorga Mihai.

Sub aspectul laturii civile, D.V. a fost obligat la plata sumelor de 16,6 milioane ROL cu titlu de prejudiciu material pentru cheltuieli de înmormântare şi de 400 milioane ROL cu titlu de daune morale. Părţile civile nu au obţinut plata acestor sume.

În hotărârea sa, Curtea a reţinut că, din declaraţiile mai multor codeţinuţi ai lui Iorga Mihai, a reieşit că gardienii au dovedit lipsă de diligenţă în privinţa situaţiei acestuia, fără a intra în celulă şi fără a verifica starea acestuia, mulţumindu-se cu aprecierile şefului de celulă, D.V. Unul dintre codeţinuţi a indicat că Iorga Mihai a fost încarcerat în mod intenţionat în celula nr. 3 pentru ca violenţele la care a fost supus să nu fie auzite la nivelul arestului I.P.J. Prahova.

Totodată, un alt deţinut a precizat că toate zgomotele de intensitate medie din cadrul celulei nr. 3 puteau fi auzite cu uşurinţă de gardieni, zidul dintre camera acestora şi celulă fiind prevăzut cu un grilaj simplu.

De asemenea, codeţinuţii lui Iorga Mihai au indicat că D.V. a primit instrucţiuni din partea gardienilor cu privire la modalitatea de administrare a medicamentelor, bănuind că aceştia i-au permis lui D.V. să deţină obiecte susceptibile de a provoca moartea unei persoane (foarfece şi ciocan).

Instanţa de control european a reţinut că reclamanţii, rudele defunctului Iorga Mihai, nu au fost informaţi cu privire la soluţia pronunţată de Parchetul Militar. S-a reţinut, de asemenea, că la data de 2 iulie 2002, procurorul militar şef adjunct al secţiei parchetelor militare a redactat un raport, menţionând confirmarea, în principiu, a soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, reţinând totodată că rezoluţia din 27 iunie 2002 era sumară, ambiguă şi prost redactată, prezentând deficienţe de motivare.

Raportul propunea şi informarea ministrului de interne cu privire la deficienţele constatate la nivelul arestului I.P.J. Prahova în vederea adoptării măsurilor necesare pentru evitarea situaţiilor similare.

Printr-o notă din octombrie 2002, procurorul militar şef adjunct al secţiei parchetelor militare a informat ministrul de interne cu privire la rezultatul anchetei, referitor la deficienţele constatate la nivelul arestului I.P.J. Prahova, în sensul suprapopulării carcerale şi a nerespectării ordinului nr. 0901 din 10 mai 1999 al Ministrului de Interne. Totodată, s-a subliniat că la data de 18 martie 1996, un alt deţinut care executa o pedeapsă la închisoare contravenţională în arestul I.P.J. Prahova a decedat, ca urmare a agresiunilor comise de codeţinuţi.

Pe fondul cauzei, Curtea a constatat încălcarea articolului 2 din Convenţie sub aspect material, reţinând că autorităţile penitenciare cunoşteau situaţia de dependenţă alcoolică a lui Iorga Mihai şi puteau prevedea în mod rezonabil consecinţele încetării consumului de alcool, element esenţial cu privire la încarcerarea într-o celulă sau în alta.

Or, în acest context, autorităţile penitenciare au ales să îl plaseze pe numitul Iorga Mihai într-o celulă suprapopulată, pe care acesta trebuia s-o împartă cu alţi deţinuţi condamnaţi pentru infracţiuni de violenţă, încălcând în mod conştient dispoziţiile ordinului nr. 0901 din 10 mai 1999 al Ministrului de Interne.

Autorităţile penitenciare aveau cu atât mai mult obligaţia de protecţie a deţinutului Iorga Mihai, cu cât simptomele sevrajului alcoolic s-au manifestat din a doua zi a detenţiei sale, fapt ce impunea atenţie şi supraveghere sporite din partea acestora.

Omisiunea autorităţilor de a-l prezenta pe Iorga Mihai la examinările medicale de specialitate (examinare neurologice sau encefalogramă, recomandată de medici), precum şi delegarea administrării medicamentelor de către codeţinuţi au ridicat, în opinia Curţii, dubii serioase cu privire la respectarea obligaţiei de protecţie a vieţii numitului Iorga Mihai, aflat în custodia statului, în sensul acordării îngrijirilor medicale necesare cu maximum de diligenţă.

Curtea a reţinut maniera defectuoasă de supraveghere a lui Iorga Mihai de către agenţii de pază, apreciind că o simplă vizită de către aceştia în interiorul celulei în ziua de 16 martie 2002 nu excede atribuţiilor de bază ale gardienilor şi ar fi putut conduce la evitarea decesului victimei.

Or, agenţii s-au limitat doar la verificarea situaţiei victimei prin intermediul şefului de celulă, în condiţiile în care s-ar fi impus o atenţie sporită din partea acestora, ţinând cont că acesta fusese deja agresat de către codeţinuţii din celula în care fusese anterior încarcerat, fiindu-i totodată administrate sedative, de natură să îi slăbească capacitatea de a se autoapăra.

De asemenea, Curtea a subliniat că suprapopularea carcerală existentă la acel moment în arestul I.P.J. Prahova nu îi dispensa pe gardieni în niciun fel de obligaţia de a asigura o supraveghere efectivă, cu atât mai mult cu cât în 1996 se petrecuse un deces al unei persoane condamnate la închisoare contravenţională în condiţii similare.

Instanţa europeană a constatat încălcarea articolului 2 din Convenţie şi sub aspect procedural, statuând că ancheta desfăşurată de autorităţile naţionale nu a fost efectivă.

Astfel, Curtea a reţinut că, în esenţă, s-a constatat vinovăţia exclusivă a deţinutului D.V., condamnat pentru omor deosebit de grav, faţă de agenţii de pază şi medicul unităţii penitenciare nefiind începută urmărirea penală. Instanţa de control european a subliniat că simplul fapt al condamnării unei persoane particulare pentru decesul lui Iorga Mihai nu poate fi apreciat ca fiind suficient pentru constatarea îndeplinirii de către stat a obligaţiei procedurale prevăzute de articolul 2 din Convenţie, în condiţiile în care persoana decedată se afla în custodia sa.

În primul rând, s-a reţinut absenţa independenţei anchetei cu privire la agenţi şi medicul unităţii penitenciare, având în vedere că aceasta a fost derulată de procurori ai parchetului militar, supuşi principiului subordonării ierarhice şi având statutul privilegiat de cadre militare (a se vedea, pentru detalii, hotărârea din 5 octombrie 2004 din cauza Barbu Anghelescu împotriva României).

În al doilea rând, Curtea a subliniat că absenţa informării rudelor victimei cu privire la rezultatul anchetei desfăşurate împotriva gardienilor, a medicului unităţii şi a celorlalţi codeţinuţi ai lui Iorga Mihai, a reprezentat o ingerinţă a autorităţilor în dreptul acestora de a utiliza căile de recurs disponibile la nivel naţional.

Instanţa europeană a apreciat că reclamanţii nu au beneficiat de posibilitatea reală şi efectivă de a contesta soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de gardieni şi medic şi nici de a repune în discuţie aceste aspecte cu ocazia soluţiei pronunţate în materie penală faţă de D.V., având în vedere calitatea acestora de părţi civile şi dispoziţiile legale în vigoare la momentul evenimentelor.

Curtea nu a fost convinsă de argumentul Guvernului cu privire la transmiterea informării de către parchet a ministrului de interne referitor la situaţia constatată în cadrul arestului I.P.J. Prahova.

În ceea ce priveşte posibilitatea reclamanţilor de a formula acţiune civilă împotriva gardienilor şi a medicului unităţii penitenciare, în temeiul dispoziţiilor articolelor 998-1000 Cod civil, Curtea a apreciat că o astfel de acţiune ar fi avut şanse mari să fie sortită eşecului, având în vedere circumstanţele concrete ale cauzei şi, în special, motivarea deciziei din 14 ianuarie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, din care a rezultat că singurul vinovat de producerea decesului lui Iorga Mihai a fost deţinutul D.V.

Cu titlu de satisfacţie echitabilă, Curtea a acordat reclamanţilor suma de 35.000 EUR pentru daune morale şi 3.600 EUR pentru cheltuieli de judecată.

Situaţia în speţă apare ca fiind gravă nu numai în virtutea condamnării victimei la pedeapsa închisorii contravenţionale, ci având în vedere atitudinea lipsită de diligenţă a autorităţilor înainte şi după producerea decesului, sub aspectul obligaţiilor materiale şi procedurale ce le incumbau.